Ca părinte, am citit multe articole și cărți de parenting, am ascultat diferite podcasturi. Dar de multe ori m-am simțit copleșită de avalanșa de informații și am rămas cu impresia că trebuie să fac „totul perfect” ca să fiu un părinte bun.
Având la bază Teoria Autodeterminării, Cartea Uraniei Cremene despre Cele 3 nevoi psihologice de bază ale copiilor și 18 tehnici antidot care reduc stresul părinților mi-a adus ceva diferit: claritate și liniște.
Trăim într-o eră în care „mai mult” pare să fie mereu mai bine: mai multe cursuri, mai multe activități, mai multe opționale. Sunt părinți care ajung să-și înscrie copiii la balet, pian, înot, engleză, gimnastică, dans, robotică și pictură… toate într-o singură săptămână. Rezultatul? Unii copii au agenda mai încărcată decât a părinților. Și atunci apare întrebarea: este sănătos să-i suprasolicităm?
Zilele trecute, am deschis ușa blocului și m-am trezit față în față cu un puști de vreo 11 ani. Am zâmbit larg, genul acela de zâmbet pe care-l exersezi în oglindă dimineața, în speranța că lumea va fi mai bună, și i-am zis un „Bună ziua!” ca la carte. El s-a uitat la mine ca la un extraterestru și a trecut mai departe în tăcere, probabil întrebându-se dacă mă cunoaște sau de ce vorbesc singură.
Iar eu m-am întrebat, pentru a nu știu câta oară: Unde a dispărut respectul?
De curând, m-a contactat mama unei colege de-a Mariei și mi-a spus că, într-una din zile, a făcut-o să plângă pe fetița ei. Mi-a explicat calm și civilizat ce s-a întâmplat și a doua zi am vorbit cu Maria.
M-a surprins mesajul ei, pentru că îmi cunosc copilul și știu că ea e cea care ia apărarea altor copii atunci când sunt agresați, nu e ea cea care agresează. Dar mai știu și că uneori se lasă ușor influențată de alți copii. Și tot lucrăm la partea asta.
Citesc atât de multe articole și cărți despre bullying, despre cum să ne protejăm copiii și să-i ferim de situații conflictuale, de copiii agresivi, de cuvintele jignitoare. Și am aflat o sumedenie de informații folositoare. Dar mă întreb, de ceva vreme, ce faci atunci când nu neapărat copiii sunt agresivi, ci părinții lor. Când adulții sunt cei care îi îndeamnă să fie agresivi și, mai rău de atât, adulții sunt agresivi cu copilul tău, pe motiv că ceea ce ei consideră a fi dreptate le permite și chiar le justifică acel comportament.
