Iată că vara se apropie de sfârșit, iar septembrie aduce cu el emoția începuturilor, mirosul de caiete noi și nerăbdarea copiilor de a-și revedea colegii și profesorii. Pentru noi însă, ca părinți, această perioadă înseamnă și organizare, planificare și un strop de nostalgie – încă un an a mai trecut, iar cei mici cresc văzând cu ochii.
Puzzle-ul – magie pentru creier
Nu știu cum e la voi, dar la noi prin casă, când era Maria mică, mai mereu se găsea un colț cu piese de puzzle împrăștiate. Unele stăteau cuminți, altele fugiseră sub canapea, iar restul așteptau să se potrivească undeva… cândva… Acum sunt toate frumos aranjate la locul lor și cam strigă să fie băgate din nou în seamă.
Cum îi învățăm pe copii despre religie și Dumnezeu
Pentru că abia ce a trecut cea mai importantă sărbătoare creștină, și anume Paștele și Învierea Mântuitorului nostru, Iisus Hristos, mă gândesc că este momentul ideal pentru următoarea dezbatere: cum să-i învățăm pe copii despre Dumnezeu? Destul de des, de când era mică, Maria îmi adresează fel și fel de întrebări încuietoare despre Dumnezeu și religie, în general.
Descoperă magia de pe raft – pentru tine, copile drag!
Copile drag, vrei să afli care e magia unei cărți? Să descoperi secretul care stă ascuns în bibliotecă? Printre rafturile pline de cărți? Nimic mai simplu!
Stai relaxat pe canapea sau întins pe covor, așezat la birou sau în vârful patului și tot ce ai de făcut e să deschizi cartea și să te lași purtat într-o aventură a minții.
Tu cum faci față la bullying?
Am tot citit în diverse cărți și articole cum că bullyingul este consecința unui complex de inferioritate. Că este comportamentul unui copil care, la rândul său, este agresat, fizic sau verbal, și care caută alți copii, mai mici sau mai slabi decât el, față de care să se simtă puternic și superior. Și atunci agresează și el, mai departe. Dar în mintea mea teoria aceasta nu avea logică. Nu puteam înțelege cum de un copil care se simte rănit, vrea să facă și el asta altui copil. Și credeam că bulliyngul vine dintr-un caracter violent, așa de la natură.
Până când natura m-a contrazis.