Cele 3 nevoi psihologice de bază ale copiilor

Ca părinte, am citit multe articole și cărți de parenting, am ascultat diferite podcasturi. Dar de multe ori m-am simțit copleșită de avalanșa de informații și am rămas cu impresia că trebuie să fac „totul perfect” ca să fiu un părinte bun.

Având la bază Teoria Autodeterminării, Cartea Uraniei Cremene despre Cele 3 nevoi psihologice de bază ale copiilor și 18 tehnici antidot care reduc stresul părinților mi-a adus ceva diferit: claritate și liniște.

Cum evităm plictiseala în mașină – idei de jocuri și activități

Așa cum am mai spus și în alte articole înainte, îmi place la nebunie să călătoresc. Aproape, departe, cu mașina, cu avionul, vacanță să fie! Tocmai ne-am întors dintr-o călătorie cu mașina prin țară, în care ne-am simțit foarte bine, doar că a trebuit să adaptez traseul de câteva ori după plecare. Ce aveam în plan înainte să plecăm de acasă și ce-a ieșit, sunt două povești total diferite! Pentru că Maria, de vreo doi ani, nu mai suportă deplasările lungi cu mașina. Lungi însemnând mai mult de două ore.

„Acasă” de Ioana Chicet-Macoveiciuc – o carte care îți mângâie sufletul

O carte-jurnal sinceră ca o radiografie. Autentică și curajoasă. Am citit-o într-o singură zi, noroc că era sâmbătă, că n-am făcut mai nimic altceva toată ziua. Am ajutat-o doar pe Maria la niște teme de vacanță, am citit și împreună, fiecare din cartea ei, iar în rest, am devorat pagină cu pagină, curioasă și nerăbdătoare să aflu mai departe gândurile și emoțiile Ioanei, să aflu cât mai multe despre o viață nouă trăită în altă țară pe care au ales-o drept noul acasă.

Vacanțe în familie: cele mai iubite parcuri tematice din Europa

Momentele dragi petrecute în familie, și mai ales vacanțele, sunt cele mai frumoase povești pe care le adunăm în suflet. Iar parcurile tematice sunt locurile unde magia prinde viață, unde copiii își întâlnesc eroii preferați, iar părinții redescoperă bucuria copilăriei. Fie că vrei experiențe spectaculoase, pline de adrenalină, sau locuri mai liniștite și originale, Europa are o mulțime de parcuri tematice care transformă orice vacanță într-o aventură de neuitat.

Vacanțe fără griji: avantajele unui sejur All Inclusive

Marea mea pasiune o reprezintă călătoriile. Sub multe forme: city break-uri, circuite, plaje exotice, orașe tumultoase, sătuce retrase și liniștite, munți maiestuoși, vacanțe relaxate, deplasări de business, dar și sejururile all inclusive.

Povestind de-a lungul timpului cu diverse persoane despre genul ăsta de vacanțe, mi-am dat seama că majoritatea celor care mi-au spus că nu le agrează, de fapt, nu fuseseră niciodată într-un all inclusive.

Pauze cu sens: Cafeaua și Ciocolata Caldă care au grijă de noi

În familia noastră, încercăm să trăim cât mai echilibrat. Nu suntem perfecți și nu urmăm rețete stricte, dar ne place să facem alegeri conștiente: mâncăm cât mai natural, ne mișcăm, ne bucurăm unii de alții și, mai ales, căutăm soluții blânde care ne susțin sănătatea. Pentru noi, un stil de viață sănătos nu înseamnă restricții, ci mici obiceiuri care ne fac să ne simțim bine, zi de zi. Iar atunci când găsim produse care îmbină gustul cu beneficiile reale pentru organism, le primim cu brațele și inima deschise.

Minunații lui Verdini – Un spectacol despre magie, copilărie și… suflet

De curând, Sala Palatului a fost plină de râsete, uimire, aplauze și… magie. Nu vorbim doar despre magia cu baghete, pălării, iepuri și porumbei, ba chiar și o gâscă (deși au fost și din astea din plin!), ci despre magia aceea care ne atinge inima: bucuria copilăriei, prietenia sinceră, curajul de a fi diferit și puterea de a face bine.

Cum mi-am schimbat viața în 4 zile

Am intrat în Cărturești pentru că asta fac de fiecare dată când trec pe lângă librărie. Nu mă pot abține. Sunt ca un copil în dimineața de Crăciun, pentru că știu că întodeauna găsesc acolo o carte care să mă încânte. Așa am făcut și zilele trecute. Eram cu treabă în Mall, iar când am ajuns la Cărturești, mi-am zis că pot lua o pauză de câteva minute să văd ce mai e nou, deși îmi propusesem să nu mai cumpăr nimic. Pentru că, fizic vorbind, nu mai încape nicio carte la noi în casă, sunt toate rafturile pline.

Astăzi este despre astăzi!

Pe Mirela Retegan am îndrăgit-o din prima clipă când am descoperit Gașca Zurli. Este o femeie extrem de puternică, dar cu chef de joacă și mereu plină de viață, cu multă dragoste față de cei mici. Pe lângă multitudinea de activități pentru copii pe care le creează cu atâta dibăcie, Mirela scrie cărți și pentru cei mari. Ce-ți merg direct la suflet.

“Cu sufletul în Est” – Drumul spre Regăsire

Una din cărțile pe care le-am citit recent se numește 07:07. Cu sufletul în Est și este genul acela de carte pe care o port cu mine în suflet și în gând mult timp după ce o termin de citit. Este scrisă de Andrei Lasc și cuprinde călătoria lui prin lume, în tot felul de destinații exotice, dar și prin suflet. Din România în Thailanda, apoi în Bali, în India și Nepal. În egală măsură, este povestea unei călătorii care pleacă de la rătăcire și pierderea propriului drum, la regăsire, împlinire, motivare și iubire. Și nu doar atât.

“Erus și Valea Recunoștinței” – O călătorie magică plină de lecții valoroase

Pe Alec Blenche l-am descoprit demult. Odată cu Jup, ale cărui carți sunt nelipsite din biblioteca noastră. Jup ne-a însoțit în primii ani ai Mariei aproape seară de seară, o vreme îndelungată. Și acum își amintește cu drag de cartea ei preferată, Jup, un pisoi de soi – Orice pentru budincă. Dar și de alte personaje pe care le-a descoperit cu drag, de-a lungul timpului.

Nastratin – Nostalgie cu note orientale

Nastratin îmi amintește de propria copilărie. Un personaj savuros, învăluit într-o aură de nou și de mister, cu iz oriental, venit dintr-o lume atât de îndepărtată, dar care, și datorită lui, mi-a devenit foarte dragă. Un personaj pe cât de amuzant, pe atât de plin de tâlc. Nastratin Hogea reprezenta oaza în care evadam cu bucurie, imaginându-mă printre curmali, măslini și portocali, ascultând acorduri orientale în seri fierbinți de vară, într-o vreme când astfel de călătorii, în lumea reală, erau aproape imposibile.

Gata cu nopțile albe! – sau cum a reușit bebelușul nostru să doarmă toată noaptea

Îmi amintesc și acum de primele nopți alături de puiul nostru! Pe cât de mare erau bucuria și emoția, pe atât de mare era neliniștea că viața bebelușului nostru depinde de noi și de priceperea noastră. Mi­-era atât de teamă să nu pățească ceva, încât în primele nopți n-am dormit deloc. Stăteam lângă pătuțul ei și îi urmăream fiecare respirație, fiecare tresărire, fiecare mișcare.