Cred că nu există părinte care să nu se fi întrebat, la un moment dat: „Oare copilul meu stă prea mult pe telefon, tabletă sau laptop?”. Într-o lume în care tehnologia ne însoțește la fiecare pas, tentația ecranelor e mare, iar echilibrul pare greu de găsit. Totuși, vestea bună este că există soluții simple și prietenoase care ne pot ajuta să reducem timpul petrecut în fața ecranelor – fără certuri, fără pedepse și fără a rupe complet legătura cu lumea digitală.

De ce e important să limităm timpul în fața ecranelor
Din păcate, văd tot mai mult în jurul meu copii de la vârste cât mai fragede, care încă stau în cărucior și abia merg pe propriile piciorușe, că sunt lăsați cu orele în fața diferitelor ecrane. Înțeleg, pentru noi părinții poate fi o gură de oxigen, în care avem timp să ne ocupăm de multe alte lucruri pe care le tot amânăm sau să ne odihnim pentru câteva clipe. Dar dacă minutele se transformă în jumătăți de oră sau chiar mai mult, atunci efectele nedorite depășesc cu mult avantajele.
Organizația Mondială a Sănătății recomandă ca cei mici să aibă activități fizice, sociale și creative zilnice, iar expunerea la ecrane să fie adaptată vârstei. Pentru că prea mult timp în fața dispozitivelor poate duce la:
- oboseală și tulburări de somn,
- dificultăți de concentrare,
- reducerea timpului pentru joc liber și interacțiuni reale,
- iritabilitate și dependență digitală.
Așadar, nu e vorba de a interzice tehnologia – ci de a învăța să o folosim cu măsură.
- Reguli clare, dar flexibile
Copiii se simt mai în siguranță atunci când știu la ce să se aștepte. O regulă simplă, cum ar fi „o oră de tabletă după teme” sau „nu folosim telefonul la masă”, face minuni. Important este ca regulile să fie consecvente, dar și adaptabile la situații speciale – o seară de film în familie, o vacanță, o zi ploioasă.
Putem, de exemplu, să facem un calendar cu „timp de ecran” și „timp fără ecran” pe care să-l lipim pe frigider, astfel încât copilul să vadă clar când e permis și când nu.
- Alternative atractive
E mai ușor să spui „lasă tableta” atunci când există ceva interesant în schimb. Ca alternativă la ecrane, le putem oferi următoarele variante:
- jocuri de societate în familie,
- puzzle-uri sau LEGO,
- desen, pictură sau craft,
- putem găti împreună,
- o ieșire în parc, chiar și pentru 20 de minute.
Am observat că atunci când o implic pe Maria în alegerea activității, acceptarea regulilor este mult mai naturală. Ba chiar se bucură că poate fi „șefa propriului timp” – cu ghidajul nostru, bineînțeles.
- Model pentru copiii noștri
Copiii învață prin imitare. Dacă noi, părinții, petrecem mult timp pe telefon, mesajul devine contradictoriu. De aceea, putem încerca mici provocări de familie:
- „seara fără ecrane” între 19:00 și 20:00, de exemplu,
- ora de povești în loc de ecrane,
- activități pe care să le facem împreună.
Astfel, transformăm regula într-o activitate comună, nu într-o interdicție.
- Folosim tehnologia în avantajul nostru
De mare ajutor ne pot fi setările de control parental sau aplicațiile care monitorizează timpul de utilizare al copiilor pe diverse ecrane. Mai mult, tehnologia poate fi chiar un instrument creativ:
- videoclipuri educative sau tutoriale DIY,
- aplicații muzicale sau artistice,
- jocuri care dezvoltă abilități logice.
- Să încurajăm joaca afară și activitățile fizice
Activitățile în aer liber nu doar că țin departe copiii de ecrane, dar le dezvoltă și abilități motorii, le oferă energie și ocazia să socializeze.
- Plimbări în parc, bicicletă, trotinetă, role, hoverboard, skateboard etc.,
- Jocuri de grup cu mingea sau cu coarda,
- Grădinărit sau plantarea unei flori sau a unui copac împreună,
- Mici „misiuni de explorare” în curte sau în parc – cautăm frunze, insecte sau păsări.
La fel, și aceste activități nu doar că reduc timpul copiilor în fața ecranelor, dari îi și învață să fie curioși în ceea ce privește natura.
- Să implicăm copiii în decizii
Pe lângă faptul că le face bine să se simtă implicați în luarea anumitor decizii, pot veni și cu soluții inedite. Așa că îi putem întreba chiar pe ei cum ar vrea să-și petreacă timpul liber sau ce activități ar vrea să încerce în locul tabletelor. Uneori, copiii vin cu idei pe care nici nu le-am fi luat în calcul: teatru, muzică, pictură sau experimente științifice simple acasă.

- Stabilirea „zonelor fără ecrane”
Dacă desemnăm camere sau spații fără ecrane, ca de exemplu: dormitorul, masa de la bucătărie sau camera de joacă, atunci copiii vor învăța că există momente și locuri dedicate conectării reale cu familia.
În cazul nostru, de obicei facem un program de comun acord cu Maria, care la noi funcționează: Te uiți pe ecrane doar în weekend, maxim o oră. Tu ce zici? E suficient? Crezi că e sănătos așa? Să se simtă implicată și în stabilirea acestei reguli, și atunci o respectă mai ușor. Ba chiar ea îmi spune singură: Pot să mă uit pe telefon?, și până să-i răspund eu, își răspunde singură: A, nu, că nu e weekend!
Uneori mai sunt și excepții, evident. Ca în vacanțe, de exemplu, când avem cele mai mari provocări
și timpul liber pare să fie „al ecranelor”. Dar a descoperit că jocurile în familie, micile concursuri, plimbările sau gătitul împreună sunt mult mai atractive decât tableta. Iar atunci când se simte conectată și implicată, uită complet de ecrane, care își descarcă bateria pe undeva prin sertare.
Ca și concluzie, reducerea timpului în fața ecranelor nu trebuie să fie o luptă. Cu reguli clare, alternative creative și implicarea copiilor, putem transforma provocarea într-o oportunitate de a petrece mai mult timp de calitate împreună. Iar în timp, cei mici descoperă singuri că lumea reală e mult mai fascinantă decât orice ecran.


