Marea mea pasiune o reprezintă călătoriile. Sub multe forme: city break-uri, circuite, plaje exotice, orașe tumultoase, sătuce retrase și liniștite, munți maiestuoși, vacanțe relaxate, deplasări de business, dar și sejururile all inclusive.
Povestind de-a lungul timpului cu diverse persoane despre genul ăsta de vacanțe, mi-am dat seama că majoritatea celor care mi-au spus că nu le agrează, de fapt, nu fuseseră niciodată într-un all inclusive.
Se pare că, din motive mai mult sau mai puțin întemeiate, s-a împământenit ideea că la all inclusive merg cei care vor în vacanță doar ca să mănânce și că acolo toată ideea de vacanță se învârte în jurul farfuriei și a cât de mult reușești s-o umpli. Dar nimic mai departe de adevăr! Haideți să vă spun de ce îmi place mie ca, o dată pe an, să alegem genul acesta de vacanță.
Timp mai mult pentru familie
În primul rând, tocmai din acest motiv: pentru că este gândită special ca o vacanță de familie, care îți oferă mai mult timp la dispoziție pe care să-l petreci împreună cu cei dragi, cu zero griji legate de organizare. Îmi place senzația aceea de a ști că totul este pregătit, gândit și aranjat pentru noi, de la prima cafea de dimineață și până la ultima plimbare sub cerul înstelat.
Nu alergi după mâncare. Ai multe ore pe zi în care mâncarea este disponibilă în diverse locuri din resort, așa că, fie că ești în hotel, la piscină sau la plajă, ai totul la îndemână. Nu trebuie să te oprești câteva ore din relaxarea sau activitatea ta ca să mergi să cauți un restaurant, eventual altul decât cel de ieri, pentru că acolo nu ți-a plăcut mâncarea sau servirea sau atmosfera. Nu trebuie să aștepți cine știe cât până ți se aduce meniul, dai comanda, vine mâncarea, apoi nota de plată. Și până ajungi înapoi în camera de hotel, ți se face foame iar și trebuie s-o iei de la capăt.
Măcar o săptămână pe an, mai ales dacă mergi cu copiii, vacanța trebuie să fie doar despre relaxare și timp de calitate petrecut împreună în diverse activități captivante, și nu să petreci între 2 și 4 sau chiar 5 ore pe zi prin restaurante, așteptând mâncarea.
În plus, la all inclusive ai avantajul de a vedea exact ce urmează să mănânci, așa că îți alegi fix ce-ți place dintr-o mare diversitate, atât cât vrei! Ești la piscină și nu vrei să mai mergi în hotel, să te schimbi, să faci duș, să pleci la un restaurant cine știe pe unde? Poți mânca chiar la restaurantele special concepute lângă marginea piscinei sau chiar pe plajă.
Dar conceptul de all inclusive nu are legătură doar cu mâncarea. Este cu muuult mai mult! Este vorba de faptul că, așa cum îi spune numele, ai totul inclus în prețul pachetului de vacanță: de la transport, la transfer, cazare, mese, acces la piscină, plajă, șezlonguri, prosoape, fitness, locuri formidabile de joacă pentru copii, grădini luxuriante, spectacole de calitate, seri tematice și multe alte tipuri de divertisment. Sunt multe resorturi all inclusive, în special în Turcia, Grecia, Egipt, unde, timp de o săptămână, dacă nu vrei să ieși din resort, ai o mulțime de activități de făcut acolo încât poți nici să nu simți nevoia să pleci. Și toate acestea, în confortul unui hotel de lux de 4 sau 5 stele.
Iar dacă totuși vrei și altceva, vrei mai mult dinamism, vrei să vezi și alte locuri, ai un agent de turism special arondat hotelului tău din partea agenției cu care te-ai deplasat până acolo, care îți prezintă excursiile opționale în care poți merge în timpul sejurului tău: plimbări cu vaporașul, snorkeling, scufundări, excursii pe alte insule sau în alte orașe, muzee, spectacole etc., în funcție de țara în care ești.
Au fost vacanțe în care nu am ieșit deloc din resort o săptămână întreagă, și chiar și așa, nu am reușit să facem toate activitățile care erau disponibile acolo, poate doar dacă am mai fi stat încă o săptămână.
Economie de timp și bani
Iar ca bonus, o vacanță all inclusive știi întotdeauna cât te costă înainte să pleci de-acasă. Totul este plătit în avans, iar dacă nu vrei să mai cheltui nimic în plus, poți să nu scoți nici măcar un euro din buzunar. Iar dacă vrei să cheltui, ai ocazia la magazinele resortului sau în excursiile pe care ți le poți achiziționa, așa cum ziceam mai devreme.
Iar despre copii, ce să mai zic? O bucurie continuă să-și poată petrece vacanța într-un resort ca un mini orășel care le oferă de toate, în special piscine uriașe și plaje impecabile, tobogane cu apă, animatori la piscină sau la locurile de joacă, cluburi pentru copii, spectacole special gândite pentru ei, mâncare pe săturate, înghețată la tot pasul, activități și ateliere pe plajă sau la umbră, dacă vrei să te ferești de arșița soarelui.
Relaxare fără griji
Din multele avantaje amintite până acum, cel mai mult mă bucură faptul că scap complet de stresul organizării. Nu trebuie să îmi bat capul cu planuri complicate, rezervări la restaurante sau cumpărături. Totul este inclus, iar asta mă lasă să mă bucur de fiecare moment, să citesc o carte pe șezlong, să beau un cocktail la apus sau să mă joc cu Maria pe plajă, fără nicio presiune.
În concluzie, pentru mine, vacanțele all inclusive înseamnă răsfăț, libertate și, mai ales, timp prețios petrecut cu familia mea. Îmi place să simt că pot lăsa grijile deoparte și să mă bucur de fiecare clipă, știind că totul este pregătit pentru ca noi să ne simțim cât mai bine.










