Nu știu cum e la voi, dar la noi prin casă, când era Maria mică, mai mereu se găsea un colț cu piese de puzzle împrăștiate. Unele stăteau cuminți, altele fugiseră sub canapea, iar restul așteptau să se potrivească undeva… cândva… Acum sunt toate frumos aranjate la locul lor și cam strigă să fie băgate din nou în seamă.
Cum reacționează părinții – atunci și acum
De curând, m-a contactat mama unei colege de-a Mariei și mi-a spus că, într-una din zile, a făcut-o să plângă pe fetița ei. Mi-a explicat calm și civilizat ce s-a întâmplat și a doua zi am vorbit cu Maria.
M-a surprins mesajul ei, pentru că îmi cunosc copilul și știu că ea e cea care ia apărarea altor copii atunci când sunt agresați, nu e ea cea care agresează. Dar mai știu și că uneori se lasă ușor influențată de alți copii. Și tot lucrăm la partea asta.
Cum îi învățăm pe copii despre religie și Dumnezeu
Pentru că abia ce a trecut cea mai importantă sărbătoare creștină, și anume Paștele și Învierea Mântuitorului nostru, Iisus Hristos, mă gândesc că este momentul ideal pentru următoarea dezbatere: cum să-i învățăm pe copii despre Dumnezeu? Destul de des, de când era mică, Maria îmi adresează fel și fel de întrebări încuietoare despre Dumnezeu și religie, în general.