De curând, o foarte bună prietenă, care încă nu are copii, mi-a dat o temă de gândire. Mi-a spus că soțul ei i-a mărturisit într-o zi că își dorește copii puternici. A stat puțin pe gânduri, după care i-a răspuns că ea își dorește copii sensibili, nu puternici.
Și uite așa, mi-a dat și mie o temă de gândire. Și m-am întrebat (nu că nu aș fi făcut-o până atunci de zeci de ori, doar că de data asta m-a ajutat să-mi structurez altfel gândurile, plecând de la aceste două trăsături: puternic și sensibil): pentru mine ce e mai important? Să fie puternic sau sensibil copilul meu? Ce înseamnă mai exact pentru mine puternic? Și ce înseamnă sensibil?
Și mi-am dat seama că ambele trăsături de caracter sunt la fel de importante. Pentru că puternic, pentru mine înseamnă un copil independent, adică să știe și să poată să-și îndeplinească singur cele mai multe dintre nevoi, să nu depindă de altcineva ca să poată mânca, îmbrăca, încălța etc. Iar la nivel emoțional, bucuria și împlinirea lui să nu depindă exagerat de ceilalți. Spun exagerat, pentru că, într-o măsură mai mică sau mai mare, toți depindem de cei dragi nouă sau de cei cu care intrăm în contact pentru a ne simți fericiți, împliniți, apreciați. Dar contează foarte mult care este limita.
Cu toții căutăm echilibrul
Mai înseamnă să fie sigur pe el, să nu vină plângând la mine de câte ori un alt copil îi ia jucăria sau nu vrea să i-o împrumute pe a lui sau nu vrea să se joace împreună ori i-a spus poate ceva care nu-i place etc.
Să nu se simtă intimidat sau afectat atunci când ceilalți copii reacționează altfel decât și-ar dori, să poată să-și spună și să-și susțină singur punctul de vedere în fața celorlalți copii și, mai târziu, în fața adulților.
Să fie ordonat, responsabil, să știe când trebuie să facă ceva și, poate mai important decât atât, să știe când e necesar să spună Nu. Să nu se lase influențat negativ de ceilalți copii, să știe când e cazul să ajute pe cineva și când e cazul să se retragă.
Și ce înseamnă pentru mine un copil sensibil? Înseamnă, în primul rând, empatie. Să fie capabil să-și înțeleagă și să-și exprime propriile emoții și sentimente și, în egală măsură, să recunoască și să respecte emoțiile celorlalți. Să simtă când trebuie să insiste pentru ceea ce-și dorește și când e cazul să se oprească, dacă acel lucru afectează alți copii. Să fie sensibil la nevoile celorlalți, dar să nu se lase folosit. Nu e ușor și se învață în timp, e adevărat, dar mi-aș dori asta foarte mult pentru copilul meu.
Îmi doresc să fie puternic și sensibil. Pentru mine asta înseamnă un copil echilibrat!
Sensibilitate vs. Vulnerabilitate
Îmi doresc să fie sensibil, dar nu vulnerabil. Din punctul meu de vedere, e o mare diferență între sensibilitate și vulnerabilitate. Sensibilitatea este o calitate, un punct forte, pe când vulnerabilitatea o slăbiciune, ca de exemplu atunci când nu te simți pregătit sau nu știi cum să faci față unei situații ori când poți fi ușor influențat de cei din jur, dar nu pentru a face un lucru bun.
Ideal este să reușim să-i creștem pe copiii noștri într-un echilibru de putere și sensibilitate, pentru că, împreună, cele două clădesc un caracter de nezdruncinat. Împreună, puterea și sensibilitatea creează un joc de forțe ideal. Mă simt mult mai împăcată și cu sufletul liniștit să-mi cresc copilul astfel încât să devină un adult echilibrat. Nu unul puternic, dar lipsit de sensibilitate, și nici unul sensibil și slab.
Pe scurt, îmi doresc ceea ce cred că orice părinte își dorește pentru copilul lui din punctul ăsta de vedere: să știe să se descurce singur și să nu vină la noi plângând din orice. Dar și să știe să ne spună ce simte și, în același timp, să înțeleagă ce simt și ceilalți, respectându-le emoțiile.
